Presedintele Kadirov ii interzice lui Obama sa intre pe teritoriul Ceceniei |
||
Presedintele cecen Ramzan Kadirov i-a interzis lui Barark Obama, precum si unor lideri europeni, sa intre pe teritoriul tarii sale, dupa ce UE a anuntat sambata ca a extins lista cu oficiali rusi vizati de sanctiuni, pe care se afla inclusiv Kadirov, relateaza agentia Itar-Tass. "Toata lumea a fost martorul tragediei poporelor din Libia, Siria, Irak si Afganistan, iar in ultima perioada acest lucru se intampla in Ucraina. In aceste tari sunt ucisi cetateni pasnici, batrani, copii, sunt distruse orase. Intreaga responsabilitate pentru acest fapt o poarta Statele Unite si Uniunea Europeana. Actiunile liderilor lor reprezinta un terorism de stat, indreptat impotriva altor tari si popore", a declarat presedintele cecen. "Astazi, am luat decizia de a crea o lista de sanctiuni. Pe aceasta lista vor fi inclusi presedintele american Obama, presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, presedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, presedintele Parlamentului European Martin Schulz si sefa diplomatiei europene Catherine Ashton. Am ordonat inghetarea conturilor lor bancare si a unor eventuale active. Incepand cu 27 iulie acestor persoane li se interzice intrarea pe teritoriul Ceceniei", a subliniat Kadirov. Uniunea Europeana a anuntat sambata ca a extins lista cu oficiali rusi vizati de sanctiuni. 27 iulie 2014 09:41 |