• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Tranzactiile de pe piata de arta contemporana, record istoric in perioada 2012 - 2013

Tranzactiile de pe piata de arta contemporana, record istoric in perioada 2012 - 2013

Tranzactiile de pe piata de arta contemporana au crescut pe plan mondial in perioada 2012 - 2013, cu 15 %. Au depasit astfel, pentru prima oara, suma de un miliard de euro, anunta compania franceza Artprice, lider in privinta informatiilor din domeniu, informeaza AFP, potrivit Mediafax.

Primul loc a fost ocupat de Statele Unite, urmate indeaproape de China. Marea Britanie ocupa pozitia a treia, in timp ce Franta se afla, la mare distanta, pe locul patru.

Intre iulie 2012 si sfarsitul iunie 2013, suma obtinuta din vanzarea operelor de arta contemporana, realizate de artisti nascuti dupa 1945, a fost de 1,047 miliarde de euro. Incasarile sunt cu 140 de milioane de euro mai mari decat cele realizate in intervalul 2011 - 2012.

In schimb, per ansamblu (inclusiv arta antica, arta din secolul al XIX-lea, arta moderna etc.), piata de arta din intreaga lume inregistreaza o usoara scadere, de 2,4 %, inregistrand incasari de 8,092 miliarde de euro intre 2012 - 2013. 

"Aceasta crestere insolenta a artei contemporane este dovada maturitatii acestei piete, care era, pana de curand, prima care se prabusea in perioadele de criza", declara Thierry Ehrmann, presedintele fondator al Artprice. 

Arta contemporana reprezinta doar 13 % din tranzactiile totale de pe piata de arta, insa importanta ei pare sa fie de acum inainte confirmata.


7 octombrie 2013 17:16
Modifică setările cookies