Perspectiva unei confruntări Rusia-SUA în Siria înspăimântă întreaga lume |
||
Până acum de neconceput, riscul unei confruntări militare între Rusia şi SUA nu a părut niciodată atât de ridicat după Războiul Rece odată cu ameninţarea preşedintelui american Donald Trump de a bombarda regimul de la Damasc, susţinut puternic de armata rusă, comentează France Presse, preluată de Agerpres.
“Nu cred că suntem la nivelul crizei rachetelor cubaneze, dar ne apropiem de ea”, afirmă Boris Zilberman, expert în Rusia pentru grupul de presiune conservator Fundaţia pentru apărarea democraţiilor (Foundation for Defense of Democracies).
Deşi niciun observator serios nu crede că Washingtonul şi Moscova caută în mod deliberat o confruntare directă după presupusul atac chimic comis la Douma, în apropiere de Damasc, atribuit regimului sirian de către Occident, structura complexă a războiului civil din Siria cristalizează interesele antagoniste ale mai multor puteri mondiale.
Prezenţa militară a SUA şi Rusiei pe teren se înscrie, în plus, pe fondul tensiunilor puternice dintre cei doi foşti adversari din perioada Războiului Rece. Expulzarea a zeci de diplomaţi, sancţiunile severe: relaţiile lor au fost puse deja la grea încercare de cazul fostului spion rus Serghei Skripal, otrăvit împreună cu fiica sa în Marea Britanie, şi acuzaţiile privind ingerinţa rusă în campania prezidenţială americană din 2016.
În acest context exploziv, cea mai mică eroare de calcul s-ar putea dovedi fatală.
“Prioritatea este de a evita pericolul unui război”, a recunoscut joi seara ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia. Un război între SUA şi Rusia? “Nu putem exclude nici o posibilitate”, s-a limitat el să spună.
În timp ce Washingtonul, Londra şi Parisul purtau încă discuţii joi, loviturile occidentale păreau inevitabile din cauza lipsei de progres în cadrul ONU.
''Nu am spus niciodată când ar putea avea loc un atac asupra Siriei. Ar putea avea loc foarte curând sau deloc foarte curând!'', a scris preşedintele american joi dimineaţa pe Twitter.
În aprilie 2017, vizibil mişcat de imaginile cu copii asfixiaţi, Donald Trump a ordonat bombardarea unei baze militare siriene ca ripostă la un atac chimic precedent.
Atunci, forţele ruse au fost prevenite la timp pentru a se retrage de la baza siriană vizată. De data aceasta, experţii apreciază că, pentru a fi eficientă, o ripostă americană ar trebui să fie mai de amploare decât o singură lovitură care să vizeze o singură ţintă.
13 aprilie 2018 11:29 |