Perchezitii in Bucuresti si Ilfov pentru evaziune fiscala si spalare de bani. Prejudiciu: peste 4 mil. euro |
||
Politistii din Ilfov efectueaza joi dimineata 59 de perchezitii la persoane banuite ca ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 4.000.000 de euro, prin evaziune fiscala si spalare de bani, urmand ca 57 de mandate de aducere sa fie puse in executare, a anuntat IGPR.
"Politistii Inspectoratului de Politie Judetean Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, efectueaza 59 de perchezitii la domiciliile si sediile comerciale ale mai multor persoane banuite de evaziune fiscala si spalare de bani in domeniul constructiilor, textilelor si comertului de legume si fructe. Activitatile se desfasoara pe raza municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov. Politistii vor conduce la audieri 57 de persoane, fata de acestea urmand a fi dispuse masuri legale", potrivit unui comunicat al IGPR.
Potrivit IGPR, din cercetari a reiesit ca, in perioada 2014 - 2015, in circuitul evazionist ar fi fost implicate peste 150 de societati comerciale, conduse de opt cetateni sirieni, care ar fi desfasurat tranzactii comerciale fictive in valoare de peste 20.000.000 de euro, cu scopul de a se sustrage de la plata obligatiilor fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 4.000.000 de euro.
Activitatile sunt desfasurate cu sprijinul politistilor Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, iar actiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informatii si Protectie Interna.
21 mai 2015 08:27 |