• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Patru persoane, ucise intr-un atac la Slaviansk, anunta un lider separatist

Patru persoane, ucise intr-un atac la Slaviansk, anunta un lider separatist 

Patru persoane - trei militanti prorusi si un atacant - au fost ucise duminica dimineata intr-un atac armat in apropiere de Slaviansk, in estul Ucrainei, a declarat un reprezentant local al separatistilor pentru jurnalisti, relateaza AFP.

Atacul a avut loc in apropierea unui baraj instalat de catre militanti prorusi in satul Bilbasivka, la cativa kilometri vest de Slaviansk, un oras aflat in intregime sub controlul prorusilor, a precizat Viaceslav Ponomarev. 

La Slaviansk, primaria, politia si sediul local al serviciilor secrete se afla sub controlul unor militanti prorusi. Ei sunt sustinuti de catre persoane inarmate prezentate ca fiind "grupuri de autoaparare", dar pe care Kievul si occidentalii le acuza ca sunt trupe de elita ale serviciilor speciale din cadrul armatei ruse. 

Guvernul proeuropean de la Kiev a lansat saptamana trecuta o operatiune menita sa dezarmeze militantii prorusi si sa elibereze cladirile pe care acestia le ocupa.  Este vorba despre primele persoane ucise in Ucraina in confruntari intre forte loiale Kievului si militanti prorusi de la atacul comis joi asupra unei cazarmi ucrainene de catre persoane necunoscute la Mariupol (sud).


20 aprilie 2014 09:57
Modifică setările cookies