• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Patru morți într-o explozie în Marea Britanie, fără legătură cu vreo acțiune teroristă

Patru morți într-o explozie în Marea Britanie, fără legătură cu vreo acțiune teroristă

Poliţia britanică a anunţat luni că patru persoane au murit în explozia care a avut loc duminică seară într-un imobil din oraşul Leicester, în centrul Angliei, a cărei cauză nu a fost legată de vreo acţiune teroristă, relatează Reuters.

"Patru persoane au murit în explozia survenită la o proprietate din Leicester duminică seară", a explicat poliţia locală într-un comunicat. Alte patru persoane se află internate în spital.
 
Conform unor date oferite anterior de oficiali, explozia a distrus un mic magazin şi o locuinţă.
 
"Credem că s-ar putea să existe persoane neidentificate încă, iar eforturile de salvare continuă pentru a localiza potenţiale alte victime", a spus un reprezentant al poliţiei.
 
Nu au fost oferite informaţii suplimentare privind originea exploziei.
 
Poliţia a precizat doar că "nu există indicii privind o legătură cu vreo activitate teroristă".

26 februarie 2018 09:45
Modifică setările cookies