Papa Francisc a recunoscut coruptia si existenta unui grup de lobby gay in cadrul Curiei |
||
Papa Francisc a recunoscut dificultatea reformarii Curiei romane, evocand un "curent de coruptie" si existenta unui grup de "lobby gay", potrivit unor clerici latino-americani care au prezentat un rezumat al unei intalniri recente cu Suveranul Pontif, relateaza AFP. Reforma Curiei (Guvernul Bisericii Catolice), vruta de "aproape toti cardinalii" este un demers "dificil", a recunoscut Papa, intr-o audienta acordata la 6 iunie unor reprezentanti ai Confederatiei Latino-americane si Caraibilor a credinciosilor si credincioaselor (CLAR). Potrivit unei sinteze a acestei intalniri, de pe site-ul catolic progresist Reflexión y Liberación, Papa a adaugat ca "in cadrul Curiei exista oameni cu adevarat sfinti, dar exista si un curent de coruptie". "Se vorbeste despre (un grup de) «lobby gay» si este adevarat, el exista. Trebuie sa vedem ce putem face", a mai declarat Francisc. "Eu nu pot sa fac eu-insumi reforma", continua el, recunoscand ca este foarte "dezorganizat". Acest efort va fi sustinut de un grup de opt cardinali pe care Papa i-a numit si care urmeaza sa se reuneasca pentru prima data, in mod oficial, la Roma, in octombrie. Daca aceste declaratii sunt autentice, ar fi pentru prima data cand un papa a vorbit atat de direct despre o problema atat de sensibila. 12 iunie 2013 15:08 |