Olanda si Australia se angajeaza sa faca dreptate victimelor zborului MH17 |
||
Australia si Olanda s-au angajat luni sa faca dreptate familiilor victimelor zborului MH17, doborat cu o racheta in estul Ucrainei, in pofida opririi cautarii ramasitelor, din cauza confruntarilor armate in zona, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
"Datoram mortilor, datoram familiilor in doliu sa repatriem (ramasitele) si sa facem dreptate", a declarat premierul australian Tony Abbott intr-o vizita in Olanda, in cursul careia a multumit Guvernului olandez pentru ca a preluat conducerea anchetelor privind zborul MH17. "Nu suntem doar asociati in aceeasi durere, suntem asociati in a cere dreptate in fata acestei teribile atrocitati", i-a spus Abbott omologului sau olandez Mark Rutte intr-o conferinta de presa la Haga.
Tony Abbott a sosit duminica seara pe aeroportul de la Rotterdam. El a efectuat o vizita de 24 de ore in cursul careia s-a intalnit cu Rutte si a semnat intr-un registru de condoleante deschis la Haga.
Olanda a pierdut 193 de catateni, iar Australia 38 de cetateni si rezidenti dupa ce Boeingul apartinand companiei Malaysia Airlines care asigura o legatura intre Amsterdam si Kuala Lumpur a fost doborat pe 17 iulie in estul Ucrainei, o zona aflata in razboi.
Toate cele 298 de persoane care se aflau la bord au murit. Occidentalii acuza separatisti prorusi de lansarea rachetei care a doborat avionul. Rusii si separatistii resping acuzatiile si arunca vina asupra Kievului.
12 august 2014 08:35 |