Obama dezvaluie cel mai dur plan de plan de control al armelor din istoria SUA. New York, primul stat care ia masuri |
||
Presedintele american, Barack Obama, este asteptat miercuri sa faca publice noile masuri de prevenire a violentelor armate, noteaza CNN. Planul este considerat a fi cel mai dur din istoria tarii. Barack Obama a declarat ca este de acord cu inchiderea magazinelor care comercializeaza arme de asalt si munitie de mare capacitate, precum si incurajarea controalelor mai dese. Masurile ar mai putea include pedepse mai aspre pentru traficul cu arme si pentru cei care mint in declaratiile privind posesia de arme, precum si ridicarea limitelor pe care guvernul le are in prezent in cazul verificarilor. Masurile vin in urma atacului de luna trecuta, de la o scoala din Connecticut, in urma caruia au murit 27 de oameni, printre care 20 de copii. Statul New York a devenit marti primul stat american care si-a consolidat legislatia cu privire la armele de foc. Legile de aici erau deja printre cele mai constrangatoare din SUA. Noul act normativ extinde interdictia pustilor de asalt la nivelul statului, interzice incarcatoarele cu peste sapte gloante, introduce ca obligatorie verificarea antecedentelor cumparatorilor, inclusiv in cazul vanzarilor private si al vanzarilor de munitie. De asemenea, personalul din domeniul sanatatii va trebui sa semnaleze pacientii pe care ii considera periculosi. In cazul in care au acces la arme, acestea ar putea sa fie confiscate. 16 ianuarie 2013 10:26 |