O strada cu numele capitalei Romaniei, inaugurata la Strasbourg |
||
Orasul francez Strasbourg are de luni o strada cu numele capitalei Romaniei, Rue de Bucarest, inaugurata de primarul general Sorin Oprescu, aflat pentru doua zile in vizita oficiala, la invitatia omologului sau Roland Ries. Strada se afla in cel mai nou cartier din Strasbourg, parte a proiectului de urbanizare a zonei adiacente Rinului, la frontiera dintre Franta si Germania. "Astazi (luni - n.r.), mai mult poate ca niciodata, a sosit vremea colaborarii intre orase si regiuni. Noul proiect de urbanism ce vizeaza integrarea comunitatilor aflate pe cele doua maluri ale Rinului intr-o metropola transfrontaliera - pentru care va felicit - nu face decat sa confirme aceasta realitate", a declarat, Sorin Oprescu, potrivit Mediafax. Primarul Ries a aratat ca astfel de dezvoltari urbane, in orase istorice ca Strasbourg si Bucurestiului, vin sa puna in valoare mostenirea istorica si arhitecturala, si nu sa "stirbeasca" din valoarea unei istorii de secole. "Orasele noastre, Bucuresti si Strasbourg, desi strabatute de istorie, nu trebuie privite ca muzee; avem nevoie de dezvoltare, avem nevoie sa raspundem noilor provocari, fara a pune in pericol trecutul dar, totodata, fara a ne periclita viitorul", a declarat edilul orasului Strasbourg. Oprescu l-a invitat pe omologul sau sa viziteze Bucurestiul in 2015, invitatia fiind acceptata. 25 noiembrie 2014 14:13 |