
|  | O femeie ar putea conduce pentru prima data cotidianul francez Le Monde | |
| 
	Natalie Nougayrède, jurnalist specializat in diplomatie externa la cotidianul Le Monde, ar putea deveni in curand prima femeie care va conduce acest ziar francez de referinta, dupa ce a fost aleasa de actionari in aceasta saptamana, insa decizia trebuie sa fie confirmata de comitetul redactional, scrie Mediafax. 
	Potrivit AFP, Natalie Nougayrède, o jurnalista experimentata in varsta de 46 de ani, fost corespondent la Moscova si specialista in istoria URSS, laureata a premiului Albert-Londres, lucreaza pentru cotidianul Le Monde din 1996. 
	Ea are la dispozitie doua saptamani pentru a convinge comitetul redactional de justetea alegerii facute de actionari si sa obtina astfel functia dorita, in urma votului membrilor Societatii redactorilor de la Le Monde (SRM), prevazut a avea loc pe 1 martie. 
	Apreciata pentru profesionalismul ei, jurnalista Natalie Nougayrède ar putea deveni prima femeie care va conduce acest cotidian, lansat in 1944, de Hubert Beuve-Méry. 
	Precedentul director de la Le Monde, Erik Izraelewicz, desemnat in februarie 2011, a murit in luna decembrie, in urma unei crize cardiace in biroul sau. 14 februarie 2013 17:55 | ||