O dieta bogata in lapte, ineficienta privind riscul de a suferi fracturi |
||
O dieta bogata in lapte nu scade riscul de a suferi fracturi, potrivit unui studiu suedez, care a descoperit ca, dimpotriva, femeile care beau mai mult de trei pahare cu lapte pe zi sunt mai predispuse la a suferi fracturi, in timp ce consumul de iaurt pare sa aiba un efect invers, potrivit bbc.com, scrie Mediafax.
Cercetarea efectuata in Suedia si ale carei rezultate au fost publicate in British Medical Journal sugereaza ca femeile care beau mai mult de trei pahare cu lapte pe zi sunt mai predispuse la a suferi fracturi, comparativ cu cele care consuma cantitati mai mici.
Savantii au avertizat insa ca studiul lor doar sugereaza o tendinta si nu ar trebui interpretat ca fiind o dovada ca un consum ridicat de lapte cauzeaza fracturi.
Factori precum consumul de alcool si greutatea corporala sunt, foarte probabil, de luat in seama privind fracturile, au mai spus expertii.
Laptele este recomandat de multi ani drept o buna sursa de calciu, dar studiile care au incercat sa raspunda la intrebarea daca acest aliment contribuie la intarirea oaselor si la o mai mica incidenta a fracturilor au ajuns la concluzii contradictorii.
Cercetatorii din Suedia au analizat obiceiurile alimentare a 61.400 de femei, intre anii 1987 si 1990, si a 45.300 de barbati, in 1997, si au monitorizat starea de sanatate a acestora timp de mai multi ani dupa aceea.
In cei 20 de ani in care femeile au fost monitorizate, s-a remarcat faptul ca cele care consumau mai mult de trei pahare cu lapte pe zi (680 de mililitri) erau mai predispuse sa sufere fracturi decat cele care consumau mai putin. De asemenea, femeile care consumau mult lapte au prezentat un risc de deces mai ridicat. Barbatii au fost monitorizati, in medie, timp de 11 ani dupa sondajul initial, iar rezultatele au aratat o tendinta similara, dar mai putin pronuntata.
In ceea ce priveste produsele alimentare din lapte fermentat, precum iaurtul, cercetatorii au observat o tendinta opusa, persoanele care consumau mai mult iaurt fiind mai putin predispuse la a suferi fracturi. 31 octombrie 2014 09:46 |