O cladire din Centrul Istoric al Capitalei s-a prabusit |
||
O cladire din Centrul Istoric al Capitalei s-a prabusit, miercuri, aceasta fiind situata pe strada Blanari nr. 6, scrie Mediafax.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, Daniel Vasile, a declarat ca, in jurul orei 14.00, a fost primit un apel la numarul 112 cu privire la faptul ca elemente de fatada de la o cladire de pe strada Blanari s-au desprins. Persoana care a facut sesizarea a spus ca imobilul era nelocuit.
Ulterior, si Politia Locala a Municipiului Bucuresti a semnalat ca exista risc de prabusire a cladirii.
"Din informatiile noastre, cladirea nu este locuita, nu sunt victime", a spus Daniel Vasile. La fata locului au ajuns echipaje ale ISU Bucuresti. Purtatorul de cuvant al Politiei Locale a Municipiului Bucuresti, Razvan Popa, a declarat ca inainte cu foarte putin timp de prabusirea cladirii, constructorul care lucra la imobil a facut o sesizare, spunand ca sunt trepidatii. Politistii locali au imprejmuit zona, a precizat Popa.
15 mai 2013 14:20 |