• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
SUA anunta o actiune militara cu tinta precisa in Siria, fara trupe la sol. NATO exclude o interventie directa

SUA anunta o actiune militara cu tinta precisa in Siria, fara trupe la sol. NATO exclude o interventie directa

Secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat vineri ca Statele Unite ar desfasura o actiune cu tinta precisa, fara trupe la sol, impotriva Siriei, acuzata ca a comis atacuri cu arme chimice impotriva propriului popor, relateaza AFP. Pe de alta parte, secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, a declarat ca o interventie directa a NATO este exclusa.

Pentru aceasta operatiune militara, Kerry a declarat ca Statele Unite se bazeaza pe aliati, care ar fi Franta, Liga Araba si Australia. El a apreciat, de asemenea, ca aceasta ar fi un mesaj trimis Iranului si Hezbollah, care sustin Damascul.

Statele Unite sunt convinse ca Damascul a folosit gaz neurotoxic la 21 august, a mai spus secretarul de Stat american, potrivit Mediafax.  Kerry a precizat, totodata, ca atacul chimic din Siria a provocat moartea a 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii.

Potrivit unui raport al serviciilor de informatii americane, difuzat de Casa Alba si care se sprijina pe surse "multiple", Guvernul lui Bashar al-Assad a recurs la gaz neurotoxic in acest atac, fiind "foarte improbabil" ca acesta sa fi fost comis de rebeli.

NATO nu va participa la o operatiune militara in Siria

Pe de alta parte, secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, a declarat ca folosirea armelor chimice de catre regimul sirian cere un raspuns din partea comunitatii internationale, dar ca o interventie directa a NATO este exclusa.

"Eu nu vad care ar fi rolul NATO intr-o reactie internationala impotriva regimului" sirian, a declarat Rasmussen pentru presa daneza, informeaza editia electronica a cotidianului Politiken.

El a repetat ca presupusa folosire a armelor chimice reprezinta "un act terifiant si oribil. Atacurile chimice constituie o incalcare flagranta a normelor internationale, o crima care nu poate fi ignorata". Acest lucru "cere un raspuns international, pentru ca asa ceva sa nu se mai intample", a adaugat Rasmussen.
 
Secretarul general al NATO a insistat anterior asupra necesitatii de a gasi o solutie politica pentru conflictul sirian.
 
Experti ONU au vizitat locurile producerii atacului de la 21 august, in apropiere de Damasc. Potrivit opozitiei siriene, peste 1.300 de persoane au murit la Mouadamiyat Al-Sham si in Ghouta de Est, doua zone controlate de rebeli situate la vest si la est de capitala Siriei.
 
Aproximativ 355 de pacienti "care prezinta simptome neurotoxice" au murit in Siria, potrivit Médecins sans frontières.
 
Rasmussen s-a aratat convins ca responsabilitatea apartine regimului sirian. "Nu am nicio indoiala ca regimul a procedat la un atac chimic. Putine lucruri sugereaza ca opozitia este in masura sa efectueze un asemenea atac", a conchis Rasmussen.

30 august 2013 19:51
Modifică setările cookies