NASA a lansat primul satelit care va masura umiditatea din sol si care va permite cercetatorilor sa prevada secetele si inundatiile |
||
Agentia spatiala americana (NASA) a lansat cu succes sambata, dupa doua amanari, primul satelit din lume care este capabil sa masoare umiditatea solurilor de pe intreaga suprafata a Terrei si care va permite cercetatorilor sa prevada secetele si inundatiile, scrie Mediafax.
Racheta Delta 2, fabricata de United Launch Alliance, care a transportat la bordul ei satelitul SMAP (Soil Moisture Active Passive Mission), a decolat de la baza militara Vandenberg din California, la ora 14.22 GMT.
Satelitul SMAP, care este echipat cu doua instrumente stiintifice - un radiometru si un radar -, va efectua masuratori foarte precise ce vizeaza cantitatile de apa si de gheata continute in solurile de pe Terra.
Aceasta misiune va permite oamenilor de stiinta sa alcatuiasca o harta cu o rezolutie fara precedent a umiditatii de la suprafata Terrei, care va fi actualizata la fiecare doua-trei zile. in acest fel, cercetatorii vor putea sa prevada mai bine riscurile de declansare a secetelor si riscurile de producere a inundatiilor. 1 februarie 2015 08:02 |