Ministru francez: Riscul unui atentat islamist in spatiul Uniunii Europene este foarte probabil |
||
Amenintarea terorista la adresa tarilor membre ale Uniunii Europene este "reala", riscul unui atentat fiind "foarte probabil", avertizeaza ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, cerand identificarea si neutralizarea islamistilor reveniti din tari precum Siria.
"Exista riscuri care sunt reale si care necesita o mobilizare generala", a declarat Bernard Cazeneuve, conform AFP, dupa reuniunea ministrilor de Interne din statele UE, la Bruxelles, pe tema combaterii terorismului, scrie Mediafax.
"Riscul producerii unui atentat pe teritoriul Uniunii Europene este foarte probabil. Motivele adoptarii Jihadului (razboiul sfant islamic) vor exista cat timp vor continua conflictele in Siria si Irak", a declarat un oficial european, sub protectia anonimatului.
Numarul europenilor angajati in conflicte islamiste nu s-a diminuat, ci chiar a crescut in unele tari, precum Germania, a declarat ministrul german de Interne, Thomas de Maizière.
"In Franta, numarul tinerilor deveniti islamisti a crescut cu 89% de la inceputul anului 2014", a confirmat Cazeneuve.
Potrivit lui Gilles de Kerchove, coordonatorul UE pentru Combaterea Terorismului, preocuparea principala nu este un atentat de amploarea celui comis pe 11 septembrie 2001 in Statele Unite, ci a unui atac precum cel de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles.
"Fiecare tara are sarcina de a dejuca atentate pe teritoriul propriu. Noi o facem in Franta. Exista interventii, arestari, facem totul pentru a evita producerea unor astfel de incidente", a explicat Cazeneuve. 5 decembrie 2014 22:47 |