• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Mărţişorul a fost inclus în lista reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO

Mărţişorul a fost inclus în lista reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO

Mărţişorul a fost acceptat pentru a fi inclus în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii, este decizia luată în cadrul sesiunii Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial de la Jeju, Coreea de Sud.

"În aceste zile de doliu, permiteţi-mi să vă dau şi o veste bună: astăzi, Mărţişorul a intrat pe lista selectă a patrimoniului imaterial UNESCO! Dosarul a fost depus de România alături de alte trei ţări - Bulgaria, FRI Macedonia, Republica Moldova - în care această frumoasă tradiţie a primăverii există, cu unele diferenţe de formă dar în acelaşi spirit al celebrării renaşterii naturii", a anunţat pe Facebook Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.
 
Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.
 
Conform studiilor etnologice, mărţişorul este strâns legat de tradiţiile Anului Nou, sărbătorit în trecut în luna martie, ca formă primitivă de celebrare a Anului Agrar, corelat cu ciclurile vegetative şi astronomice.
 
La români, mărţişorul, ca obiect simbolic, a fost alăturat Dochiei, personaj mitologic, a cărei zi era sărbătorită la 1 martie.
 
Cercetătorul Ion Ghinoiu spune despre şnurul de mărţişor că este o funie a timpului, de 365 sau 366 de zile, toarsă de însăşi legendara Dochie, în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic.

6 decembrie 2017 13:40
Modifică setările cookies