Marea Britanie începe marţi campania ”istorică” de vaccinare contra COVID-19. Și Regina Elizabeth II, în vârstă de 94 de ani, şi soţul ei vor fi imunizați |
||
Ministrul britanic al Sănătăţii Matt Hancock a salutat duminică momentul "istoric" reprezentat de debutul marţi al campaniei de vaccinare contra Covid-19 în Marea Britanie, anunţă AFP.
Ţara cea mai grav afectată din Europa de pandemie cu peste 61.000 de morţi, Marea Britanie este prima din lume care a autorizat folosirea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech şi va fi prima ţară occidentală care va începe campania de vaccinare.
Ministrul Matt Hancock, care a numit recent prima zi de vaccinare drept "V-day" (Ziua Victoriei), a subliniat că "săptămâna care vine reprezintă un moment istoric", scrie News.ro.
''Prima dată vor avea prioritate cei mai vulnerabili şi cei cu vârsta peste 80 de ani, personalul din casele pentru vârstnici'', şi cei din serviciul public de sănătate ''vor fi printre primii care vor primi vaccinul'', a declarat el într-un comunicat.
Personalul din sănătate "lucrează tot weekendul pentru a pregăti lansarea programului, primele vaccinări vor fi efectuate marţi", a precizat NHS.
Mai multe ''hub-uri'' vor fi instalate în 50 de spitale din Anglia, apoi 1.000 de centre de vaccinare vor fi organizate, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Acest vaccin trebuie depozitat la o temperatură de -70 de grade Celsius, o provocare logistică, au subliniat autorităţile sanitare. Dozele trebuie transportate de o companie specializată, iar decongelarea lor durează mai multe ore.
Marea Britanie a comandat 40 de milioane de doze din acest vaccin, cu care vor fi protejate 20 de milioane de persoane, două infecţii fiind necesare. 800.000 de doze sunt disponibile în primă fază în Marea Britanie.
Potrivit unor publicaţii britanice, regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 94 de ani, şi soţul ei, prinţul Philip, 99 de ani, vor fi vaccinaţi în curând, Mail on Sunday afirmând că aceştia plănuiesc să anunţe în mod publicimunizarea cu scopul de a ''încuraja populaţia să se vaccineze'', autorităţile temându-se că militanţii anti-vaccin ar putea să îndemne populaţia să nu se vaccineze.
7 decembrie 2020 09:38 |