Mahmoud Abbas va cere țărilor UE să recunoască statul Palestina în interiorul frontierelor din 1967 |
||
Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, va cere miniştrilor de externe ai statelor Uniunii Europene ca ţările lor să recunoască statul Palestina în interiorul frontierelor din anul 1967 şi Ierusalimul de Est drept capitală a acestui stat, a declarat duminică pentru agenţia EFE un purtător de cuvânt al lui Abbas, scrie Agerpres.
Conform acestui purtător de cuvânt, Xavier Abu Eid, în cadrul vizitei pe care Abbas o va efectua la Bruxelles pe 22 ianuarie, 'unul din punctele cele mai relevante de pe agenda sa va fi reprezentat de întâlnirile cu miniştrii europeni de externe pentru a le solicita recunoaşterea internaţională a Palestinei cu frontierele ei din 1967'.
Poziţia palestiniană a fost sprijinită sâmbătă la o reuniune ministerială restrânsă a Ligii Arabe, la care au participat la Amman miniştrii de externe ai Iordaniei, Egiptului, Arabiei Saudite, Marocului şi Emiratelor Arabe Unite, întâlnire convocată în urma deciziei preşedintelui Donald Trump ca SUA să recunoască Ierusalimul capitală a statului Israel.
Potrivit cotidianului israelian Haaretz, gazda acestei întâlniri, ministrul de externe iordanian Ayman Safadi, a declarat că toţi omologii săi participanţi la reuniune consideră că în regiune nu va exista stabilitate atât timp cât nu va fi recunoscut statul palestinian în interiorul frontierelor din 1967.
Secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, a anunţat după întâlnirea de sâmbătă convocarea unei "reuniuni ministeriale lărgite" la sfârşitul lunii.
8 ianuarie 2018 08:25 |