• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
MAE palestinian l-a convocat pe reprezentantul român pentru a clarifica poziţia României privind Ierusalimul. Dragnea vrea mutarea ambasadei de la Tel Aviv

MAE palestinian l-a convocat pe reprezentantul român pentru a clarifica poziţia României privind Ierusalimul. Dragnea vrea mutarea ambasadei de la Tel Aviv

Ministerul Palestinian al Afacerilor Externe l-a convocat pe reprezentantul român, după ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că autorităţile române ar trebui să se gândească serios să mute Ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, precum şi ca urmare a abţinerii Românei la votul din Adunarea Generală a ONU privind statutul Ierusalimului, relatează site-ul Palestine News Network, citat de Agerpres.

Potrivit acestei surse, asistentul pentru afaceri europene al ministrului de externe palestinian, Amal Jado, a protestat faţă de declaraţia preşedintelui Camerei Deputaţilor privind mutarea ambasadei române la Ierusalim, despre care MAE palestinian consideră că contravine dreptului internaţional şi rezoluţiilor ONU, în special rezoluţiei 478 a Consiliului de Securitate, precum şi poziţiei Uniunii Europene privind statutul legal al Ierusalimului.
 
De asemenea, asistentul ministrului de externe palestinian şi-a exprimat nemulţumirea faţă de abţinerea României la votul din Adunarea Generală a ONU asupra rezoluţiei care solicită Statelor Unite să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel.
 
Website-ul Palestine News Network mai menţionează că ministrul adjunct israelian de externe, Tzipi Hotovely, a declarat că Israelul se află 'în contact cu cel puţin zece ţări, unele dintre ele din Europa' pentru a discuta despre mutarea ambasadelor acestora la Ierusalim.
 
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat pe 6 decembrie că SUA recunosc oraşul Ierusalim drept capitală a statului Israel şi că ambasada americană de la Tel Aviv va fi transferată la Ierusalim.
 
Pe 21 decembrie, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie care solicită Statelor Unite să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel. Rezoluţia a fost adoptată cu votul favorabil a 128 de ţări membre, nouă voturi contra şi 35 de abţineri, printre care şi cea a României.
 
Întrebat, la Parlament României, cum ar trebui să se poziţioneze ţara noastră în subiectul Ierusalim, Liviu Dragnea a răspuns: "Eu vă spun care este punctul meu de vedere. Eu cred că România ar trebui să se gândească serios să mute ambasada României din Israel în Ierusalim. Ar trebui să ne gândim foarte serios. Sunt şi chestiuni practice, toate instituţiile centrale ale Israelului sunt în Ierusalim şi ambasadorul şi personalul Ambasadei fac naveta de la Tel Aviv la Ierusalim. (...) Să ne gândim serios ca Ambasada României în Israel să fie mutată în Ierusalim".

"Nu am vorbit cu nimeni, mă întrebaţi şi vă spun care este punctul meu de vedere", a precizat Liviu Dragnea după ce a fost întrebat dacă acest lucru ar însemna că România este de acord cu mutarea capitalei Israelului la Ierusalim şi dacă a vorbit cu şeful statului, Klaus Iohannis, şi cu ceilalţi lideri pe acest subiect.
 
Într-un comunicat remis presei după votul din Adunarea Generală a ONU, MAE român reiterează angajamentul constant al României faţă de eforturile comunităţii internaţionale de a contribui la o rezolvare justă şi de durată a conflictului israeliano-palestinian, care să corespundă intereselor ambelor părţi, şi la asigurarea păcii şi stabilităţii în Orientul Mijlociu.
 
"MAE apreciază că promovarea (...) proiectului de rezoluţie pe tema statutului Ierusalimului survine într-un moment în care ar trebui manifestată prudenţă. MAE consideră mai degrabă necesară, în această etapă, relansarea dialogului direct în vederea deblocării procesului de pace. În consecinţă, România a exprimat vot de "abţinere" în cadrul AG ONU", se precizează în comunicat.

28 decembrie 2017 09:09
Modifică setările cookies