Legea referitoare la interzicerea fumatului in spatiile publice inchise este constitutionala |
||
Curtea Constitutionala a Romaniei a decis miercuri ca este constitutionala legea referitoare la interzicerea fumatului in spatiile publice inchise, transmite Agerpres. Presedintele Curtii Constitutionale a Romaniei, Augustin Zegrean, a declarat anterior deciziei ca va renunta sa fumeze in spatii publice daca legea va intra in vigoare. Jurnalistii l-au intrebat pe Zegrean daca a venit cu tigarile la el la sedinta de miercuri a CCR si ce va face cu ele la finalul zilei. "Da, am (tigarile - n.r.). Legea intra in vigoare la 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial. Ma las de fumat in spatiile publice cand intra in vigoare legea. De fapt, nu cred ca m-ati vazut fumand undeva prin spatii publice", a precizat presedintele CCR. Intrebat daca un apartament poate fi considerat spatiu public inchis, Zegrean a replicat: "Eh, cum sa fie?!". El a spus ca "dreptul de a fuma nu e trecut in Constitutie", facand referire apoi la comparatia dintre fumatorii aflati in detentie si cei in libertate. "Sunt in aceeasi categorie? Se pune problema de destinatie (termen mentionat in lege - n.r.) cand oamenii sunt in aceeasi categorie. Sunt in aceeasi situatie cei liberi si cei aflati dupa gratii?", a aratat Zegrean. Intrebat cati judecatori de la CCR fumeaza, el a raspuns: "Stiu ca doi fumeaza, dar eu stiu ce fac in particular?!". 27 ianuarie 2016 11:41 |