• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Kievul preia controlul in peste 20 de orase din estul Ucrainei, separatistii se mentin in alte zece

Kievul preia controlul in peste 20 de orase din estul Ucrainei, separatistii se mentin in alte zece

Fortele militare ale Kievului au preluat controlul in peste 20 de localitati din regiunile Lugansk si Donetk, incercuindu-i astfel in cursul operatiunii "antiteroriste" pe separatistii care ocupa in total zece orase in estul Ucrainei, anunta postul de televiziune ucrainean TSN.

Astfel, potrivit presei ucrainene, a fost eliberat de insurgenti orasul Krasnii Liman, unde deasupra administratiei locale a fost arborat drapelul ucrainean. Conform unui ordin al presedintelui interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, in calitate de primar al orasului a fost numit ofiterul Konstantin Mateicenko.
 
Printre localitatile aflate sub controlul militarilor ucraineni se numara, de asemenea, satul Semionovka, unde se afla un depozit de armament al insurgentilor.
 
Tensiuni se mentin in sudul regiunii Donetk, in special in orasul Amvrosievka, si in localitatile Rubejnii, Severodonetk si Lisiciansk, in regiunea Lugansk.
 
Potrivit agentiei ucrainene UNIAN, lupte intense continua si in apropiere de Slaviansk. Aici separatistii au ramas izolati, insa au reusit sa doboare un avion al fortelor armate ucrainene.
 
Separatistii incearca sa-si consolideze pozitiile, instituind puncte de control suplimentare intre orasele Hartizsk si Ilovaisk, in Donetk, si amplasand mai multe vehicule blindate in localitati. Insurgentii de la Donetk au indemnat joi populatia locala sa-si pastreze calmul si sa aiba incredere in informatiile furnizate de ei.
 
Totodata, aeroportul de la Donekt, care a intrat sub controlul fortelor ucrainene in urma confruntari intense, soldate cu aproximativ 40 de morti, este inchis pana la sfarsitul lui iunie.
 
Operatiunea "antiterorista" lansata de Kiev in urma cu doua luni, cu scopul de a inabusi insurectia armata prorusa in regiunile Donetk si Lugansk, s-a soldat cu cel putin 140 de raniti in randul militarilor ucraineni.
 
In total, peste 200 de persoane - militari ucraineni, separatisti si civili - au fost ucise.

6 iunie 2014 08:43
Modifică setările cookies