Jose Manuel Barroso: UE ar putea elimina vizele pentru moldoveni |
||
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat vineri, la Chisinau, ca Uniunea Europeana ar putea elimina vizele de calatorie pentru cetatenii moldoveni daca Guvernul Republicii Moldova combate coruptia, respecta standardele democratice si reformeaza sistemul judiciar.
"Anul 2013 poate aduce Republicii Moldova integrarea economica in piata UE si circulatia fara vize", a declarat Jose Manuel Barroso, conform Jurnal de Chisinau.
"Va multumesc pentru cuvintele calde adresate cu ocazia vizitei. Eu consider ca Republica Moldova este ca si parte a Uniunii Europene. Vizita mea este un semnal de recunoastere a reformelor pe care le implementati", a declarat Jose Manuel Barroso dupa intalnirea cu premierul Vlad Filat.
"Astazi am fost martori la semnarea a doua acorduri financiare. Unul in domeniul sanatatii, celalalt in educatie. Am oferit pana acum Republicii Moldova 122 de milioane de euro. Este cel mai mare ajutor oferit pana acum unei tari. Vreau sa felicit toti cetatenii Republicii Moldova pentru eforturile pe care le fac pentru a contribui la implementarea reformelor", a spus Barroso.
"Perspectiva europeana pentru Republica Moldova exista, acum trebuie sa ne concentram pe finalizarea reformelor", a spus Barroso.
30 noiembrie 2012 17:13 |