• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
John Kerry solicita Congresului sa aprobe interventia militara impotriva gruparii Stat Islamic

John Kerry solicita Congresului sa aprobe interventia militara impotriva gruparii Stat Islamic

Secretarul de Stat american John Kerry a solicitat marti Congresului sa aprobe interventia militara lansata deja impotriva gruparii Stat Islamic in Irak si in Siria, o autorizare juridica oficiala de care administratia se poate totusi lipsi, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Seful diplomatiei americane a pledat in cursul dupa-amiezii in fata puternicei Comisii de Externe a Senatului pentru "autorizarea utilizarii fortei militare" (Authorization for Use of Military Force, AUMF).
 
Aceasta "autorizare, sau AUMF, urmeaza sa-i ofere presedintelui (Barack Obama) un mandat clar si flexibilitatea necesara pentru a continua conflictul armat impotriva SI si fortelor sale afiliate", a solicitat Kerry. Conform Constitutiei Statelor Unite, doar Congresul are dreptul de a declara razboi.
 
Insa administratia americana s-a lipsit pana in prezent de acest cadru juridic, angajand interventiile militare in Irak si in Siria impotriva SI in baza unor precedente ale AUMF, prima luata dupa atentatele din 11 septembrie 2001 impotriva Al-Qaida, talibanilor si altor grupari "teroriste", iar a doua in 2002 pentru a pregati invazia in Irak.
 
Kerry a admis, totusi, ca administratia americana isi va "continua" operatiunile militare chiar si in cazul unui refuz din partea Congresului. "Avem autoritatea in baza AUMF din 2001", le-a raspuns secretarul de Stat senatorilor.

10 decembrie 2014 08:52
Modifică setările cookies