• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
J.K. Rowling, autoarea cartilor Harry Potter, vrea sa ajute orfanii din Romania si Moldova

J.K. Rowling, autoarea cartilor Harry Potter, vrea sa ajute orfanii din Romania si Moldova

Scriitoarea britanica J.K. Rowling a infiintat fundatia caritabila Lumos pentru a-i ajuta pe orfanii din Europa de Est, dupa ce, in urma cu noua ani, a vazut in ziare mai multe fotografii cu orfelinatele din Romania, unde copiii erau tinuti in paturi cu zabrele. Rowling spune ca a decis atunci sa puna capat suferintelor acestora, scrie dailymail.co.uk, citand un interviu acordat revistei Event. 

Rowling si-a exprimat intentia de a ajuta prin actiuni caritabile un milion de copii din Republica Moldova, Republica Ceha, Ucraina si Romania.

Potrivit dailymail.co.uk, in ultimii ani, J.K. Rowling a efectuat vizite secrete in Republica Moldova, Cehia, Ucraina si Romania, iar realitatile dure din orfelinate au determinat-o sa se implice activ in campaniile fundatiei Lumos. 

"Trebuie sa aducem schimbari durabile, astfel incat asemenea atrocitati sa nu se mai intample. Mentalitatea din fostele tari comuniste, conform careia statul trebuie sa preia copiii si sa-i tina intr-un cos de gunoi, trebuie sa devina de domeniul trecutului", a declarat J.K Rowling.


27 octombrie 2013 15:43
Modifică setările cookies