• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Istoricul Neagu Djuvara a implinit 100 de ani

Istoricul Neagu Djuvara a implinit 100 de ani

Istoricul si diplomatul Neagu Djuvara s-a nascut la 18 august 1916, in Bucuresti, intr-o familie de origine aromana asezata aici la sfarsitul secolului al XVIII-lea si care a dat tarii mai multi oameni politici, diplomati si universitari.

In 1937 devine licentiat la Sorbona (istorie), iar in 1940 isi ia doctoratul in drept la Paris. Avea sa reia mai tarziu studiile de filozofie la Sorbona, unde obtine in 1972 doctoratul de stat, sub indrumarea cunoscutului sociolog si filosof Raymond Aron, cu o teza de filozofie a istoriei. In 1987 a obtinut Diploma Institutului National de Limbi si Civilizatii Orientale (INALCO) din Paris, potrivit Agerpres.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a participat la campania din Basarabia si Transnistria ca elev-ofiter de rezerva (iunie-noiembrie 1941), fiind ranit in apropiere de Odessa.

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe in mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm la 23 august 1944, in legatura cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietica. Numit secretar de legatie la Stockholm, va ramane in Suedia pana in septembrie 1947, dupa care alege calea exilului in Franta si militeaza in diverse organizatii din diaspora. A fost secretar general al Comitetului de Asistenta a Refugiatilor Romani de la Paris, si a activat la Radio Europa Libera, Fundatia Universitara ''Carol I'', Casa Romaneasca, etc.

In 1961 a plecat in Africa, in Republica Niger, unde a stat douazeci si trei de ani in calitate de consilier diplomatic si juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Straine (1961-1984), calatorind mult in Africa, Europa si America. Concomitent a fost si profesor de drept international si de istorie economica la Universitatea din Niamey.

Din 1984 a fost secretar general al Casei Romanesti de la Paris, iar dupa Revolutia din decembrie 1989 a revenit, in 1990, in Romania.A fost profesor-asociat la Universitatea din Bucuresti (1991-1998). Este membru de onoare al Institutului de Istorie ''A.D.Xenopol'' din Iasi si al Institutului de Istorie ''Nicolae Iorga'' din Bucuresti.

Preocupat in mod special de filosofia istoriei si de istoria Romaniei, Neagu Djuvara a semnat mai multe lucrari de referinta, dintre care: ''Le droit roumain en matiere de nationalité'' (teza de doctorat) (Paris, 1940); ''Civilisations et lois historiques. Essai d'étude comparée des civilisations'' (''Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparat al civilizatiilor'') (Paris, 1975), carte premiata de Academia Franceza in 1976; ''Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la premiere moitié du XIXe siecle'' (''Intre Orient si Occident. Tarile Romane la inceputul epocii moderne''; ''O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri'' (2008); ''Mircea cel Batran si luptele cu turcii''; ''De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul'' (editia I - 2003, editia a II-a - 2007), cu o traducere in engleza aparuta in 2011; ''Insemnarile lui Georges Milesco'' (roman); ''Amintiri din pribegie'' (2005, in 2012 aparand cea de-a zecea editie), versiune franceza: ''Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d'exil (1948-1990)''; ''Exista istorie adevarata?'' (2004); ''Thocomerius-Negru Voda, un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti'' (2007); ''Razboiul de saptezeci si sapte de ani (1914-1991) si premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie'' (2008); ''Ce au fost 'boierii mari' in Tara Romaneasca? Saga Gradistenilor (secolele XVI-XX)'' (2010); ''Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 si unele amanunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulari'' (2012); ''O scurta istorie ilustrata a romanilor'' (2013) (aparuta, in 2014, si in traducere in limba engleza - ''A Brief Illustrated History of Romanians'').

In 2006 Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul National ''Servicul Credincios'' in grad de Mare Cruce. In 2010 a fost decorat de catre ambasadorul Frantei la Bucuresti, Henri Paul, cu ordinul Ordinul Artelor si Literelor in grad de Ofiter. La 9 august 2016 istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler.

La 30 octombrie 2012, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti, iar la 5 decembrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit si de catre Universitatea ''Dunarea de Jos'' din Galati. I-a fost decernat Premiul de Excelenta al celei de-a XVI-a editii a Galei Premiilor Radio Romania Cultural 2016.

18 august 2016 13:35
Modifică setările cookies