Israelul pregateste un atac impotriva depozitelor de arme chimice din Siria |
||
Israelul a cerut de doua ori, in ultimele doua luni, permisiunea Iordaniei pentru a lansa un atac impotriva depozitelor siriene de arme chimice, afirma expertul Jeffrey Goldberg, in revista The Atlantic, conform ziarului israelian Haaretz, citat de Mediafax.
Conform expertului, premierul Benjamin Netanyahu a trimis de doua ori reprezentanti ai Serviciului israelian de informatii externe (Mossad) la Amman pentru a se coordona cu omologii iordanieni si pentru a primi permisiunea statului vecin pentru o astfel de operatiune.
Insa, conform unor oficiali americani, Iordania pare sa fi respins propunerea, explicand Israelului ca "nu este momentul potrivit" pentru un astfel de atac.
Israelul poate efectua o astfel de operatiune si fara aprobarea Iordaniei, dar Guvernul israelian se teme de consecintele pe care un astfel de atac le-ar avea pe plan regional.
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a lansat luni, la Praga, un "avertisment dur" adresat regimului Bashar al-Assad cu privire la o eventuala utilizare a armelor chimice impotriva poporului sau. "Exista o linie rosie pentru Statele Unite", a declarat Clinton. "Inca o data, lansam un avertisment foarte dur regimului al-Assad, comportamentul sau este condamnabil. Actiunile sale fata de propriul popor sunt tragice". 3 decembrie 2012 16:18 |