Israelul a inceput constructia unui zid temporar in Ierusalimul de Est |
||
Politia israeliana a inceput duminica constructia unui zid prezentat ca temporar in Ierusalimul de Est, destinat sa protejeze o zona de colonizare de atacuri lansate dintr-un cartier palestinian vecin, a constatat un fotograf de la AFP, transmite Agerpres. Duminica seara, politia a amplasat sase placi de aproximativ doi metri lungime fiecare in fata cartierului palestinian Jabal Moukabber, pe dealurile Ierusalimului de Est, partea palestiniana ocupata si anexata de Israel a Orasului Sfant. Inscriptii in ebraica in partea de jos a placilor indicau "bariera de politie temporara si mobila". Zidul, care ar trebui sa ajunga la 300 metri lungime potrivit unei purtatoare de cuvant municipale, urmeaza sa separe Jabal Moukabber, de unde provin unii dintre autorii recentelor atacuri antiisraeliene, de cartierul de colonizare evreiesc Armon Hanetsiv. Structura a fost plasata in locul "unde au existat antecedente: pietre si cocteiluri Molotov aruncate asupra caselor si masinilor evreilor". Valul de violenta ce zguduie de la 1 octombrie Israelul si teritoriile palestiniene ridica temeri legate de declansarea unei noi intifada. 19 octombrie 2015 12:11 |