Islanda a interzis survolarea zonei vulcanului Bardarbunga, care a intrat in eruptie |
||
Islanda a interzis vineri traficul in spatiul aerian din zona Vulcanului Bardarbunga, dupa ce acesta a intrat in eruptie in noaptea de joi spre vineri, dar fara sa emita cenusa intr-o prima faza, a anuntat Protectia Civila, relateaza AFP, potrivit Mediafax. Institutul Meteorologic islandez a emis o alerta maxima - cod "rosu" - pentru aviatie, in spatiul aerian din zona vulcanului, fara sa fie antrenata inchiderea aeroporturilor de pe insula. "Nicio cenusa vulcanica nu a fost detectata de sistemul de radar, pentru moment (...). Seismul provocat de eruptie este slab, ceea ce indica o eruptie fara o activitate exploziva semnificativa", a adaugat aceeasi sursa. "Cercetatorii aflati in regiunea din jurul eruptiei apreciaza ca fisura vulcanica in Holuhraun (...) masoara aproximativ un kilometru lungime", se precizeaza in comunicat. Bardarbunga, un vulcan imens, aflat sub cel mai mare ghetar din tara, cu o altitudine de pana la 2.000 de metri, este considerat destul de periculos pentru a ameninta, in cazul unei eruptii, traficul aerian din nordul Europei si Atlanticul de nord, ca Vulcanul Eyjafjallajökull, in 2010. 29 august 2014 09:47 |