Iranul dezvaluie un nou tip de avion fara pilot de recunoastere |
||
Armata iraniana a dezvaluit sambata un nou tip de avion fara pilot, de recunoastere, "Yassir", cu o raza de actiune de 200 de kilometri, capabil sa zboare pana la o altitudine de 4.500 de metri, scriu agentiile de presa, relateaza AFP.
Avionul "este capabil sa identifice si sa supravegheze zone indepartate", a declarat comandantul fortelor terestre iraniene, generalul Ahmad Reza Pourdastan, in cadrul unei ceremonii de prezentare a avionului. Avionul poate zbura timp de opt ore fara intrerupere si este lansat cu ajutorul unui propulsor, lucru care ii permite o decolare mai rapida.
El seamana cu un avion fara pilot american, de tip ScanEagle. Un astfel de exemplar a fost capturat de Iran in decembrie 2012. Teheranul a afirmat ca a reusit sa ii descifreze secretele si ca a inceput sa il reproduca.
Avionul de tip Rad-85 "are capacitatea sa repereze tinte fixe sau mobile (ca de exemplu elicoptere sau avioane) si sa le distruga. El poate sa transporte diferite tipuri de incarcaturi si munitie", a adaugat generalul, fara sa ofere alte precizari despre aceste caracteristici, citat de agentia Fars.
Iranul a lansat, in ultimii ani, un important program de productie de avioane fara pilot, provocand ingrijorarea Statelor Unite si tarilor occidentale.
28 septembrie 2013 18:17 |