Incendiul care se extinde spre centrala de la Cernobil ar fi fost declansat intentionat |
||
Membrii Garzii Nationale ucrainene patruleaza in padurile din nordul tarii din cauza suspiciunii declansarii intentionate a incendiului ce se apropie de centrala nucleara dezafectata Cernobil, a scris, miercuri, pe Facebook ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, citat de Interfax Ucraina, preluata de Mediafax.
"Vantul s-a oprit in cursul serii si noi am limitat rapid incendiul in jurul focarelor mari", a scris ministrul. "Exista o suspiciune rezonabila cu privire la un atac intentionat, incendiul izbucnind in mai multe locuri de pe ambele maluri ale raului", a continuat el, precizand ca au fost intensificate patrulele, iar membrii Garzii Nationale si cei ai Ministerului de Interne au fost pusi in alerta.
Potrivit lui Avakov, incendiul care a izbucnit marti in zona interzisa din jurul centralei nucleare Cernobil este cel mai mare din 1992. Acesta se afla la 20 de kilometri distanta de centrala, dar depozitul cu combustibil folosit este situat la doar cinci kilometri.
Comentand situatia, el a declarat ca se asteapta mai degraba la o evolutie pozitiva. "Riscurile sunt mari ... Prin urmare - atentie maxima. Va voi anunta daca mai apar informatii. Nu exista temei pentru a ceda panicii in acest moment. Totul este sub control", a adaugat el.
Totodata, serviciul ucrainean pentru situatii de urgenta in regiunea Kiev a anuntat ca nu s-a inregistrat o crestere a nivelului radiatiilor in capitala.
29 aprilie 2015 13:50 |