• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Incalzirea globala a topit ultima regiune stabila din calota glaciara a Groenlandei

Incalzirea globala a topit ultima regiune stabila din calota glaciara a Groenlandei

Ultima portiune stabila din calota glaciara a Groenlandei, dupa ce a rezistat multa vreme asalturilor incalzirii globale, a inceput sa se diminueze, marind contributia acestei regiuni a globului la cresterea nivelului marilor, potrivit unui studiu publicat duminica pe site-ul revistei Nature Climate Change.

Nord-estul calotei glaciare a pierdut astfel 10 miliarde de tone de gheata pe an, intre aprilie 2003 si aprilie 2012, potrivit oamenilor de stiinta. 

Topirea gheturilor din Groenlanda a fost unul dintre factorii care au contribuit cel mai mult la cresterea nivelului marilor observat in ultimii 20 de ani, reprezentand 0,5 milimetri pe an dintr-o crestere medie globala de 3,2 milimetri pe an.  O parte importanta din aceasta contributie este asociata cu accelerarea retragerii gheturilor in partile de sud-est si nord-vest ale regiunii. 

Partea de nord-est, la randul ei, era considerata o regiune "stabila" de peste un sfert de secol, in virtutea unor importante deseuri de gheata care impiedica curgerea "raului de gheata". Dar o incalzire regionala importanta din 2003 a ridicat acest blocaj si a accelerat scurgerea gheturilor pana la mare.  

In septembrie, Grupul interguvernamental de experti in evolutia climei (Intergovernmental Panel on Climate Change/ IPCC) a revizuit, in crestere, proiectiile sale referitoare la cresterea nivelului oceanelor, o amenintare pentru micile state insulare din Oceanul Pacific, ca si pentru multe megalopolisuri de coasta din Asia sau de pe coasta Statelor Unite, evocand o crestere probabila de 26-82 centimetri pana la sfarsitul secolului.


17 martie 2014 15:02
Modifică setările cookies