![]() |
Guvernul leton a demisionat in urma catastrofei de la Riga, soldata cu 54 de morti |
|
Premierul leton Valdis Dombrovskis a demisionat miercuri, in urma catastrofei soldate cu 54 de morti dupa surparea acoperisului unui supermarket la Riga, a anuntat purtatorul sau de cuvant, relateaza AFP.
"Guvernul isi asuma responsabilitatea politica pentru tragedie", a declarat pentru AFP Martins Panke, precizand ca premierul a anuntat aceasta decizie in urma unei intalniri cu presedintele Andris Berzins.
Seful statului a acceptat demisia premierului si a anuntat o reuniune a Consiliul National de Securitate pe 4 decembrie in vederea studierii consecintelor acestei catastrofe, cea mai grava de la proclamarea in 1991 a independentei acestei tari baltice, cu aproximativ doua milioane de locuitori.
"Indemn toata lumea sa priveasca spre viitor, sa isi asume responsabilitatile si sa actioneze in consecinta", a declarat el.
Premierul nu a spus daca doreste organizarea unor alegeri anticipate sau formarea unui nou guvern cu Parlamentul actual.
Urmatoarele alegeri legislative in Letonia sunt prevazute in octombrie 2014.
Demisia lui Dombrovskis, aflat in functie din martie 2009, la conducerea celui de-al treilea Cabinet, are loc in contextul in care numeroase intrebari cu privire la cauzele catastrofei nu au primit un raspuns.
Politia a deschis o ancheta penala si privilegiaza trei ipoteze, vizand conceperea cladirii, construirea acesteia si elemente noi care au fost instalate pe acoperis.
Lucrari erau in curs pe acoperis in vederea transformarii acestuia in gradina suspendata, cu arbusti si o zona de joaca pentru copii.
Plecarea anuntata a lui Dombrovskis are loc in contextul in care Letonia, un stat membru al Uniunii Europene, se pregateste sa adere la zona euro pe 1 ianuarie.
Dombrovskis a transformat aderarea Letoniei la zona euro intr-unul dintre pilonii politicii sale, in pofida reticentelor letonilor, care se tem ca abandonarea monedei nationale, lats-ul, ar provoca inflatie.
27 noiembrie 2013 14:38 |