Google si-a schimbat logo-ul |
||
Google sarbatoreste marti, printr-un logo special, 216 ani de la primul salt cu parasuta, efectuat de Andre Jacques Garnerin, in Parc Monceau din Paris, de la o inaltime de 900 de metri. Google marcheaza momentul printr-un logo animat, interactiv, in care utilizatorul poate folosi tastele computerului pentru a manevra parasuta si a ateriza in diferite peisaje. Francezul Andre Jacques Garnerin (31 ianuarie 1769 - 18 august 1823) a fost parasutist si este cunoscut ca fiind inventatorul parasutei fara cadru rigid. Student al profesorului Jacques Charles, el s-a implicat in pilotarea baloanelor cu aer cald si a lucrat alaturi de fratele sau, Jean-Baptiste-Olivier Garnerin (1766 - 1849), la majoritatea proiectelor sale legate de acest domeniu. In cele din urma, a fost numit aeronaut oficial al Frantei. Garnerin a facut regulat teste si demonstratii in Parc Monceau din Paris, din 1797, dar a facut furori cand a anuntat, in 1798, ca urmatorul sau zbor va include si un pasager femeie. Insa a fost nevoit sa justifice acest lucru in fata politiei, care era ingrijorata ca zborul cu balonul ar putea afecta organele fragile ale trupului feminin si ar induce pierderea cunostintei, nemaivorbind de consecintele morale de a sta atat de aproape doua persoane de sex opus. 22 octombrie 2013 09:15 |