• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Google sarbatoreste 16 ani de la infiintare printr-un logo special

Google sarbatoreste 16 ani de la infiintare printr-un logo special

Compania Google, care detine cel mai important motor de cautare din lume, sarbatoreste, sambata, 16 ani de la infiintare, printr-un logo special.

Astfel, pe prima litera "G" din noul logo este desenat un coif de sarbatoare. De asemenea, internautii pot sa trimita, prin intermediul unui buton special, textul "a 16-a aniversare a Google" spre a fi postat pe retelele de socializare Google+, Facebook, Twitter, dar si prin e-mail, scrie Mediafax.
 
Google isi modifica logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.
 
Doodle-urile sunt reprezentari ocazionale ale logoului afisat pe prima pagina Google (www.google.ro), ce au acompaniat de-a lungul anilor toate cautarile online facute de utilizatorii Google din intreaga lume.
 
Google, proprietarul celui mai popular motor de cautare pe internet, a lansat in ultimii ani noi servicii pentru atragerea de noi utilizatori si venituri. Fondat in 1998, de absolventii Universitatii Stanford Larry Page si Sergey Brin, motorul de cautare Google este in prezent o companie activa pe toate marile piete globale. Google are sediul central in Silicon Valley si birouri in America de Nord si de Sud, Europa si Asia.
 
In 1998, fondatorii Google - Larry si Sergey - au participat la festivalul Burning Man din desertul Nevada. Pentru ca au vrut sa-si anunte utilizatorii ca vor fi plecati in acea perioada, au adaugat emblema festivalului in spatele logoului Google. Primul doodle astfel creat a fost unul relativ simplu, dar ideea de a decora logoul companiei cu ocazia unor evenimente extraordinare a fost neasteptat de bine primita de utilizatorii Google, care au apreciat natura jucausa a acestor modificari.
 
Doi ani mai tarziu, in 2000, Larry si Sergei l-au numit Dennis Hwang managerul echipei Doodle Google.
 
De atunci Google a creat peste 1.000 de logouri pentru paginile de start Google din intreaga lume, sarbatorind personalitati ca Marie Curie, Mahatma Gandhi si personaje ca Batman. Unele dintre aceste logouri sunt publicate la nivel global (pe toate paginile de start locale ale Google), iar altele sunt create special pentru o anumita tara.
 
Doodle-urile Google au inceput ca simple ilustratii, dar in timp acestea au evoluat, ca si tehnologia. Astfel, au fost prezentate publicului logouri sofisticate, precum cel dedicat aniversarii primei publicari a povestii lui Pinocchio, si doodle-uri interactive, precum cele ce omagiau opera lui Jules Verne ("20.000 de leghe sub mari") si chitara electrica Les Paul.
 
Google a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou in Bucuresti, echipa din Romania fiind coordonata de Dan Bulucea.
 

27 septembrie 2014 12:09
Modifică setările cookies