• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Garry Kasparov: Atat timp cat Vladimir Putin va fi presedinte al Rusiei, nu va fi pace in Europa

Garry Kasparov: Atat timp cat Vladimir Putin va fi presedinte al Rusiei, nu va fi pace in Europa

Atat timp cat Vladimir Putin va fi presedinte al Rusiei, nu va fi pace in Europa, a declarat opozantul rus Garry Kasparov, fost campion mondial la sah, intr-un interviu acordat luni agentiei EFE, el considerand de asemenea ca 'Putin va muri la Kremlin', scrie Agerpres.

La deschiderea 'Forumului pentru Libertate', care a reunit la Oslo activisti in domeniul drepturilor omului, intelectuali si opozanti din mai multe state, in special din Rusia, Cuba si Venezuela, Kasparov a avertizat Uniunea Europeana ca nu este posibila 'o coexistenta pasnica cu un dictator care se comporta precum un animal de prada'. Putin "este insetat de sange si nu se va opri, el are nevoie de conflicte. Este singurul mod in care poate convinge publicul rus ca este indispensabil', a sustinut fostul campion la sah, care a renuntat in anul 2005 la aceasta activitate pentru a se alatura miscarii prodemocratie din Rusia.
 
'Nu se poate opri, pentru ca in clipa in care s-ar opri, s-ar considera slab in ochii rusilor. Din acest motiv, orice i s-ar oferi, singura sa optiune este sa continue conflictele', a insistat Kasparov. Aceste conflicte 'pot fi de intensitate redusa, cum se intampla acum, sau pot fi mai agresive, dar Europa trebuie sa inteleaga faptul ca, atat timp cat Putin este la putere, nu va fi pace', a sustinut el.
 
Kasparov va publica in luna octombrie o carte intitulata 'Winter is Coming' ('Vine iarna'), in care descrie aparitia 'unui nou fel de razboi rece' in ultimele decenii, dupa euforia caderii Zidului Berlinului si a destramarii Uniunii Sovietice.
 
De asemenea, el atrage atentia asupra necesitatii ca 'Europa sa fie unita in fata lui Putin', mai ales ca exista in statele europene numerosi adepti ai gasirii unui compromis cu Rusia, acestia considerand ca o confruntare cu Moscova este contraproductiva.
 
Fostul campion mondial la sah a apreciat in continuare ca toate 'dictaturile sunt slabe', intrucat fundamentul lor este frica, si a cerut Uniunii Europene si Statelor Unite sa actioneze pentru a-i convinge pe oficialii, militarii si oamenii de afaceri rusi 'sa faca ceva impotriva lui Putin, intrucat cu acesta la putere nici ei nu au un viitor'.

26 mai 2015 08:49
Modifică setările cookies