Fumatul afecteaza toate organele corpului, cauzand, pe langa cancer, si alte afectiuni grave |
||
Fumatul afecteaza toate organele corpului, putand sa cauzeze, pe langa cancer pulmonar, numeroase afectiuni grave, a avertizat vineri, intr-un raport, seful interimar al directiei pentru sanatate publica din Statele Unite, informeaza AFP.
"La jumatate de secol dupa publicarea primului raport (...), care a stabilit pentru prima oara o legatura intre tigari si cancerul pulmonar, lista deja lunga a maladiilor provocate de tutun si fumatul pasiv continua sa creasca", a subliniat medicul Boris Lushniak, seful interimar al directiei pentru sanatate publica din SUA.
"Acest nou raport arata faptul ca fumatul provoaca, de asemenea, degenerescenta maculara asociata cu varsta, diabet, cancer de ficat, complicatii in cazul persoanelor bolnave de cancer si a celor care s-au vindecat, precum si tuberculoza, disfunctii erectile, buza-de-iepure la nou-nascuti, sarcini extrauterine, artrita, inflamatii si dereglari ale sistemului imunitar, a precizat Boris Lushniak.
In afara de aceasta, "fumatul pasiv este asociat cu un risc crescut de accident cerebral vascular", a adaugat Boris Lushniak, care a sublinat ca fumatul constituie principala cauza de mortalitate evitabila in Statele Unite.
Dupa publicarea primului raport al sefului directiei pentru sanatate publica, pe 11 ianuarie 1964, care avertiza impotriva pericolelor fumatului, peste 20 de milioane de americani au murit din cauza fumatului, dintre care aproximativ 2,5 milioane din cauza cancerului pulmonar si a bolilor cardiovasculare provocate de fumatul pasiv, se arata in noul raport, prezentat la Casa Alba.
Pe langa aceste decese, 100.000 de bebelusi au fost victime ale sindromului mortii subite si ale complicatiilor asociate cu nasterea prematura, unul dintre principalele riscuri ale femeilor insarcinate care fumeaza.
La nivel global, 5,7 milioane de persoane isi pierd, anual, viata din cauza fumatului.
18 ianuarie 2014 12:12 |