• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Forma sticlei de Coca-Cola nu poate fi o marca inregistrata

Forma sticlei de Coca-Cola nu poate fi o marca inregistrata

Incercarea Coca-Cola Co. de a obtine statut de marca inregistrata in UE, pentru celebra sa sticla de bauturi, a esuat. Justitia comunitara a decis ca designul acesteia nu este suficient de distinct pentru a o diferentia de alte produse de pe piata.

In 2011, grupul american a facut o cerere la Oficiul pentru Armonizare in cadrul Pietei Interne, pentru ca designul sticlelor sale sa aiba statutul de marca inregistrata. Insa OHIM a decis in 2014 ca forma respectiva nu are niciun caracter distinct care sa justifice obtinerea acestuia.  

Miercuri, Curtea Generala a UE a sustinut decizia anterioara a OHIM, apreciind ca sticla Coca-Cola "nu poseda niciun fel de caracteristici care sa o diferentieze de alte sticle disponibile pe piata", transmite DPA, preluata de Agerpres.

Obtinerea statutului de marca inregistrata pe baza formei este foarte dificila. In cazurile anterioare, justitia europeana a stabilit reguli clare potrivit carora cei care vor sa beneficieze de protejarea proprietatii intelectuale trebuie sa dovedeasca faptul ca produsul poate fi recunoscut de consumatori exclusiv prin forma sa si nu in combinatie cu logo-ul sau alt semn.  

Coca-Cola s-a declarat dezamagita de decizia Curtii Generale si ia in considerare o eventuala contestatie la Curtea de Justitie a Uniunii Europene.


24 februarie 2016 15:16
Modifică setările cookies