Forbes: Angelina Jolie, actrita cel mai bine platita de la Hollywood |
||
Angelina Jolie a realizat venituri estimate de circa 33 milioane de dolari in ultimul an si a devenit actrita cel mai bine platita de la Hollywood, potrivit topului Forbes, informeaza Reuters. "Hollywoodul nu s-a indepartat de Angelina Jolie. Ea este inca una dintre putinele actrite care pot sa ceara un onorariu de peste 15 milioane de dolari pentru un anumit film - asa cum s-a intamplat in cazul productiei Disney, care transpune povestea clasica «Frumoasa din padurea adormita» in filmul «Maleficent»", a declarat Dorothy Pomerantz, jurnalist al forbes.com. Actrita americana, in varsta de 38 de ani, a tinut prima pagina a ziarelor din lumea intreaga in urma cu cateva luni, anuntand ca a suportat in februarie o dubla mastectomie, dupa ce a fost diagnosticata cu o gena care prezinta un risc foarte mare de cancer mamar si ovarian. Logodnicul ei, actorul Brad Pitt, a ocupat locul 3 in topul Forbes din 2012.
Top 10 Forbes - cel mai bine platite actrite de la Hollywood 1. Angelina Jolie (33 milioane de dolari) 2. Jennifer Lawrence (26 milioane de dolari) 3. Kristen Stewart ( 22 milioane de dolari) 4. Jennifer Aniston ( 20 milioane de dolari) 5. Emma Stone (16 milioane de dolari). 6. Charlize Theron (15 milioane dolari) 7. Sandra Bullock (14 milioane dolari) 8. Natalie Portman (14 milioane dolari) 9. Mila Kunis (11 milioane dolari) 10. Julia Roberts (11 milioane dolari). 30 iulie 2013 11:08 |