Doua persoane, intre care un american, au murit si cel putin 70 au fost ranite in confruntarile din Egipt |
||
Doua persoane au fost ucise si 70 au fost ranite vineri la Alexandria, in nordul Egiptului, in cursul confruntarilor violente dintre partizanii si opozantii presedintelui Mohamed Morsi, a raportat agentia de presa oficiala Mena, citata de AFP.
Una dintre persoanele ucise este un cetatean american, in varsta de 21 de ani, au raportat surse medicale si de securitate.
Ciocnirile au izbucnit in cursul manifestatiilor rivale de la Alexandria, al doilea oras ca marime al Egiptului.
Televiziunea a aratat imagini cu manifestantii alergand pe strazile din zona Sidi Gaber din Alexandria (nord) in timp ce se auzeau focuri de arma.
Aceasta mai arata imagini cu fumul iesind din sediul Partidului libertatii si justitiei (PLJ), fatada politica a Fratiei musulmane, incendiat in acelasi cartier.
In toata tara zeci de mii de sustinatori si opozanti ai lui Morsi au iesit in strada, relevand profundele diviziuni din tara care starnesc noi temeri.
Miercuri si joi, confruntarile intre partizanii si opozantii lui Morsi au provocat patru morti si sute de raniti in Delta Nilului (nord).
29 iunie 2013 10:16 |