DNA a pus sechestru pe averea lui Gabriel Oprea |
||
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a coruptiei au instituit masura sechestrului asigurator asupra mai multor cladiri si terenuri situate in municipiul Bucuresti, respectiv judetul Ilfov si Giurgiu, ce apartin inculpatilor Gabriel Oprea, Gheorghe Nicolae si Gabriel-Nicolae Pavel, pana la concurenta sumei de 410.000 lei, informeaza DNA intr-un comunicat transmis presei.
"Aceasta masura asiguratorie a fost dispusa de procurorii anticoruptie in vederea recuperarii pagubei produse prin savarsirea de catre inculpati a infractiunii de abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, retinuta in sarcina lor. Inculpatilor le-a fost adusa la cunostinta ordonanta privind dispunerea masurilor asiguratorii, in conformitate cu dispozitiile CPP", arata sursa citata.
Comunicatul precizeaza ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, necesara in vederea propunerii unor masuri preventive, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie. 4 mai 2016 12:20 |