![]() |
Declaratiile premierului facute dupa condamnarea lui Nastase afecteaza independenta justitiei |
|
Declaratiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Nastase si celeritatea solutionarii unor sesizari penale afecteaza independenta justitiei si induc un sentiment de neincredere, potrivit concluziilor din raportul Inspectiei Judiciare, care va fi prezentat joi, in Plenul CSM.
"Declaratiile premierului afecteaza independenta justitiei, inducand in randul populatiei un sentiment de neincredere", a declarat purtatorul de cuvant al Inspectiei Judiciare, Tamara Manea, citata de Mediafax.
Raportul a fost transmis joi dimineata si urmeaza sa fie prezentat in sedinta Consiliului Superior al Magistraturii, iar membrii Plenului vor decide daca si-l vor insusi, a precizat Tamara Manea.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, in 8 ianuarie, Inspectia Judiciara in cazul declaratiilor facute de premierul Victor Ponta atat despre condamnarea lui Adrian Nastase, cat si despre celeritatea solutionarii unor sesizari penale.
In sesizarea transmisa Inspectiei Judiciare, Sectia pentru judecatori a CSM arata ca declaratiile premierului au caracter politic, "iar in raport cu principiul separatiei puterilor in stat, Consiliul nu poate interveni in disputele de natura politica".
Potrivit sursei citate, se va verifica in ce masura afirmatiile premierului Victor Ponta sunt reale. "Premierul, in cadrul unei emisiuni televizate, a facut referire la mai multe dosare. Modalitatea prin care se va face verificare o va alege inspectorul", spunea purtatorul de cuvant al Inspectiei Judiciare.
Instanta suprema i-a condamnat in 6 ianuarie, in dosarul Zambaccian, pe Adrian Nastase la patru ani de inchisoare cu executare, pe sotia acestuia, Dana Nastase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Nastase a fost incarcerat, luni seara, la Penitenciarul Rahova.
Premierul Victor Ponta a afirmat ca Adrian Nastase este un condamnat politic si o victima a regimului Basescu, in conditiile in care presedintele Traian Basescu a instituit din 2005 prin Monica Macovei si Daniel Morar, principalii sai colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, impotriva adversarilor politici. In acelasi timp, Ponta a comparat situatia lui Adrian Nastase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timosenko.
16 ianuarie 2014 09:24 |