Comisia Europeana: "Exista inca ingrijorari legate de independenta justitiei in Romania" |
||
Purtatorul de cuvant al CE, Mark Gray, a declarat, miercuri, in prezentarea raportului MCV, ca exista inca ingrijorari legate de independenta justitiei in Romania, el subliniind ca modificarile la Codul penal au generat "ingrijorari majore" in legatura cu capacitatea de combatere a coruptiei.
"Exista inca ingrijorari in legatura cu independenta justitiei si exista foarte multe exemple in ceea ce priveste un grad de opozitie la masurile anticoruptie si de integritate", a afirmat Mark Gray, noteaza Mediafax.
El a aratat ca amendamentele adoptate de Camera Deputatilor in decembrie 2013 la Codul penal "au dus la ingrijorari majore in legatura cu capacitatea de combatere a coruptiei".
Conform lui Gray, Comisia Europeana recomanda Romaniei ca in Codul de conduita al parlamentarilor sa fie incluse dispozitii cheie astfel incat sa fie respectata independenta justitiei. Mark Gray a subliniat ca trebuie sa fie asigurat faptul ca legislatia anticoruptie se aplica tuturor in mod echitabil.
22 ianuarie 2014 12:28 |