• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Cod portocaliu de ploi si vijelii, in noua judete din jumatatea de sud a tarii, incepand de miercuri dupa-amiaza

Cod portocaliu de ploi si vijelii, in noua judete din jumatatea de sud a tarii, incepand de miercuri dupa-amiaza

Administratia Nationala de Meteorologie ar putea emite, miercuri, un cod portocaliu si pentru judetele Teleorman, Giurgiu si Ilfov, dar si pentru Bucuresti, de vant puternic si grindina pe o perioada de 2-3 ore, a anuntat, la Guvern, directorul ANM, Ion Sandu.

Judetele Caras-Severin, Mehedinti, Arges, Dambovita, Prahova si, partial, Gorj, Valcea, Buzau si Vrancea, vor fi de miercuri dupa-amiaza pana joi, la ora 02.00, sub avertizare cod portocaliu, in aceste zone fiind anuntate ploi torentiale, descarcari electrice, vant puternic si caderi de grindina.
Potrivit avertizarii emise de Administratia Nationala de Meteorologie, codul portocaliu va fi in vigoare de miercuri, la ora 16.00, pana joi, la ora 02.00.
 
In judetele Caras-Severin, Mehedinti, Gorj, Valcea, Arges, Dambovita, Prahova, Buzau si Vrancea ploile vor avea caracter torential si se vor cumula local peste 60 - 70 de litri pe metru patrat.
 
De asemenea, 24 de judete din aproape toata tara vor fi sub avertizare cod galben, de miercuri, ora 12.00, pana joi, la ora 18.00.
 
Avertizarea cod galben a fost emisa pentru Bucuresti si judetele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Timis, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Covasna, Bacau, Vaslui, Iasi, Botosani, Suceava si Neamt. Sub avertizare cod galben vor fi si unele zone din judetele Brasov, Cluj, Bihor, Buzau, Vrancea, Gorj si Valcea.
 
Potrivit avertizarii cod galben, instabilitatea atmosferica se va manifesta in cea mai mare parte a tarii prin averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului si izolat caderi de grindina. In Banat, Oltenia, in cea mai mare parte a Munteniei si a Moldovei, precum si in vestul si sudul Transilvaniei cantitatile de apa vor depasi 25 - 30 de litri pe metru patrat.
 
Totodata, de marti, ora 23.00, pana miercuri, la ora 12.00, vor fi sub avertizare cod galben judetele Caras-Severin, Hunedoara, Mehedinti, Gorj, Valcea si, partial, Arges, Dambovita si Prahova.
 
Potrivit acestei avertizari, instabilitatea atmosferica se va accentua in sud-vestul tarii si in zona deluroasa si montana din regiunile sudice, unde vor fi averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului si izolat grindina. Local se vor cumula cantitati de apa de peste 25 de litri pe metru patrat.

13 mai 2014 12:40
Modifică setările cookies