Coca-Cola elimina un ingredient controversat din bauturile sale |
||
UPDATE Cel mai mare producator de bauturi racoritoare din lume, Coca-Cola, planuieste sa renunte la un ingredient controversat, prezent in compozitia unora din marcile sale de bauturi, relateaza BBC.
Este vorba despre uleiul vegetal bromurat sau BVO, continut de bauturi precum Fanta si Powerade, produse marca Coca-Cola. Potrivit BBC, compania va renunta la BVO pana la sfarsitul anului iar decizia a fost luata in urma unor petitii online care atrageau atentia asupra acestui aditiv.
Rivala Pepsi a luat aceeasi decizie in urma cu un an pentru bautura Gatorade si a declarat, prin purtatorul ei de cuvant, ca urmeasa sa renunte la folosirea BVO ca ingredient si pentru Mountain Dew si Amp Energy.
„Desi uleiul vegetal brominat (BVO) nu este folosit in niciuna dintre bauturile pe care le comercializam pe pietele europene, acesta este folosit in unele bauturi din portofoliul nostru, comercializate in alte piete din lume, ca stabilizator de aroma, cu rolul de a preveni separarea anumitor ingrediente. Toate bauturile noastre, inclusiv cele care contin BVO, sunt si au fost intotdeauna sigure pentru consum si respecta toate reglementarile din tarile in care sunt comercializate. Siguranta si calitatea produselor reprezinta principala noastra prioritate”, au declarat reprezentantii Coca-Cola pentru Incont.ro.
7 mai 2014 18:10 |