CIO a distribuit gratuit 100.000 de prezervative sportivilor de la Soci |
||
Comitetul International Olimpic a distribuit gratuit 100.000 de prezervative la Jocurile Olimpice de iarna de la Soci, care au fost oferite sportivilor cazati in satul olimpic, informeaza foxsports.com, potrivit Mediafax. Initiativa este reluata la fiecare doi ani. Mii de sportivi locuiesc impreuna timp de mai multe saptamani pe durata Jocurilor Olimpice, iar reprezentantii CIO spun ca este absolut normal ca relatiile dintre sportivi sa devina astfel mult mai apropiate, in spatele usilor inchise. "Distribuirea de prezervative in satul olimpic reprezinta modul in care CIO se implica in campaniile de prevenire HIV si SIDA", a declarat un reprezentant al Comitetului International Olimpic, citat de TMZ Sports. La Jocurile Olimpice de vara de la Londra, din 2012, acestia au distribuit 150.000 de prezervative pentru cei 10.800 de sportivi din satul olimpic. La acea vreme s-a spus ca acea uriasa cantitate de prezervative a reprezentat un nou record olimpic. 7 februarie 2014 12:14 |