• 1 EUR Euro RON
  • 1 USD USD RON
  • 1 GBP GBP RON
  • 1 CHF CHF RON
Cautarile aeriene ale avionului pilotat de jurnalistul Andrei Postelnicu au fost suspendate, in sud-estul SUA

Cautarile aeriene ale avionului pilotat de jurnalistul Andrei Postelnicu au fost suspendate, in sud-estul SUA

Patrula aviatiei civile a anuntat joi ca va suspenda cautarile avionului pilotat de jurnalistul de origine romana Andrei Postelnicu, disparut in noaptea de vineri spre sambata in largul Floridei, in sud-estul Statelor Unite, relateaza postul de televiziune WPTV, in pagina electronica.

Biroul serifului din Comitatul Martin a anuntat ca va continua cautarea pilotului Andrei Postelnicu, in varsta de 37 de ani. Postelnicu urma sa aterizeze la Vero Beach dupa ce plecase din Marathon, in Florida Keys, la 7 februarie, la ora 19.50 (sambata, 02.50 ora Romaniei), dar avionul nu a mai ajuns la destinatie.
 
Oficialii afirma ca el se afla in vacanta la Vero Beach si folosea un bilet pe care il cumparase pentru ziua sa de nastere, in momentul in care a disparut.
 
O cautare de amploare, efectuata de Patrula aviatiei civile si de biroul serifului din Comitatul Martin a oferit prea putine dovezi in legatura cu locul in care se afla avionul.
 
Detectivii au recuperat de pe plaja piese mici de metal apartinand aeronavei. Duminica dimineata, un locuitor a gasit un rucsac care continea actele de identitate ale lui Postelnicu.
 
Parasind Romania la varsta de 17 ani, Andrei Postelnicu a lucrat timp de opt ani pentru cotidianul britanic Financial Times si pentru Bloomberg news. Activitatea sa jurnalistica include reportaje, articole de analiza si comentarii pentru BBC, RFI, Foreign Policy si Newsweek.

14 februarie 2014 11:39
Modifică setările cookies