Catalonia a renuntat la refendumul pentru independenta, programat pentru 9 noiembrie |
||
Executivul catalan a decis sa renunte la referendumul privind independenta Cataloniei, programat pentru 9 noiembrie si apreciat drept neconstitutional de catre Madrid, a anuntat luni seara liderul unuia dintre partidele implicate in desfasurarea acestei consultari, relateaza AFP, potrivit Mediafax.
"Guvernul a constatat ca plebiscitul nu poate avea loc", a declarat pentru jurnalisti Joan Herrera, liderul Iniciativa per Catalunya, la finalul unei reuniuni intre partidele favorabile desfasurarii refendumului si Executivul catalan.
"Guvernul condus de nationalistul Artur Mas va face o propunere (alternativa) maine (marti)", a adaugat el.
Un membru al Executivului catalan a sugerat luni posibilitatea amanarii referendumului programat pentru 9 noiembrie, in contextul in care aceasta consultare este vizata de o interdictie provizorie a Tribunalului constitutional.
"Catalonia este hotarata sa-si exprime dorinta pe cale legala si pasnica (...). Vom reusi sa facem aceasta pe 9 noiembrie sau la o data ulterioara", a declarat in cursul dupa-amiezii pentru jurnalisti, la Barcelona, Felip Puig, un membru al Executivului regional condus de nationalistul Artur Mas.
La inceputul lui octombrie, Fancesc Homs, un purtator de cuvant al Executivului catalan, a sugerat ca acesta ar trebui sa decida cel tarziu pana la 15 octombrie daca referendumul este mentinut in pofida interdictiei provizorii a Tribunalului constitutional.
Spre deosebire de Guvernul britanic, care a autorizat desfasurarea referendumului privind independenta Scotiei, ai carei locuitori s-au pronuntat in cele din urma la 18 septembrie pentru ramanerea in componenta Marii Britanii, Madridul se opune cu fermitate organizarii unei astfel de consultari in Catalonia.
14 octombrie 2014 08:26 |