Arafat: Fenomenele meteo extreme se vor intensifica. Cand este vijelie nu iesi pe strada si nu te adapostesti sub un pom |
||
Populatia trebuie sa invete cum sa se comporte in cazul unor fenomene meteo extreme, mai ales ca acestea se vor intensifica, si sa tina cont de alerte, iar cand este vijelie oamenii trebuie sa se adaposteasca in cladiri, pe cat posibil, si nu sub un pom sau pe strada, a spus miercuri seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat.
"Fenomenele meto extreme se vor intensifica. Vor aparea vijelii de scurta durata, dar de intensitate maxima care pot duce la distrugeri importante. Populatia trebuie sa invete, sa asculte altertele. Avem aplicatia DSU prin care se transmit alertele chiar in timp foarte scurt. Aplicatia poate fi fixata, daca vreti, doar pe o anumita zona. Atunci oamenii sa tina cont de ele si sa se protejeze", a spus seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta (DSU), si secretar de stat MAI, dr Raed Arafat.
Secretarul de stat a fost intrebat daca intentioneaza sa dezvolte o aplicatie privind comportamentul oamenilor in cazul unor fenomene meteo extreme, dupa modelul celei intitulate "Nu tremur la cutremur".
"Sigur ca vrem sa educam populatia in acest sens. Ceea de trebuie stiut este ca atunci cand primesti o alerta de vijelie, incerci sa ramai in cladire, nu pleci pe strada, nu te adapostesi sub un pom. Esti atent sa nu stai langa o cladire de pe care poate sa-ti cada ceva in cap sau sub un balcon", a mai spus Arafat.
Totodata, secretarul de stat recomanda oamenilor sa urmeze sfaturile autoritatilor .
26 iulie 2017 15:00 |