Calea Lactee a avut o galaxie soră în urmă cu miliarde de ani, care a fost "devorată" de Andromeda |
||
În apropierea Căii Lactee, în urmă cu miliarde de ani, se afla o galaxie de dimensiuni relativ mari, necunoscută până în prezent, despre care se crede că a fost "înghiţită" de galaxia Andromeda, cea mai apropiată galaxie mare de Calea Lactee, în urmă cu aproximativ 2 miliarde de ani, conform unui nou studiu, informează Space.com, preluat de Agerpres.
Andromeda şi Calea Lactee sunt cele mai mari galaxii din cadrul Grupului Local, un cluster format din peste 50 de galaxii "înghesuite" într-o regiune a spaţiului cu diametrul de aproximativ 10 milioane de ani lumină. Andromeda s-a ciocnit cu o galaxie necunoscută până în prezent, dar despre care se crede că s-ar fi aflat pe locul trei după Andromeda şi Calea Lactee într-un clasament al mărimii corpurilor galactice din Grupul Local.
"Astronomii au studiat Grupul Local - Calea Lactee, Andromeda şi galaxiile companion ale acestora - pentru foarte mult timp", a declarat co-autorul acestui studiu, Eric Bell, profesor de astronomie la Universitatea din Michigan. "Am fost surprinşi când ne-am dat seama că galaxia noastră a avut o soră de dimensiuni mari, despre care nu ştiam nimic", a adăugat el.
Galaxia Andromeda, nume de catalog M31, este un "canibal prolific" - uriaşa galaxie spirală a devorat sute de corpuri galactice mai mici de-a lungul miliardelor de ani. Numărul mare şi complexitatea acestor ciocniri galactice face aproape imposibilă aflarea mai multor detalii despre o anumită ciocnire în particular, însă Eric Bell şi coordonatorul studiului, Richard D'Souza, cercetător postdoctoral la aceeaşi universitate, au reuşit să facă acest lucru.
Apelând la un program de simulare computerizată, cei doi au ajuns la concluzia că majoritatea stelelor aflate la marginea "haloului" stelar din jurul nucleului galactic al Andromedei, provin dintr-o singură ciocnire.
"A fost un moment 'Evrika'. Am înţeles că putem folosi această informaţie despre haloul stelar exterior al Andromedei pentru a identifica urmele ciocnirii cu cea mai mare dintre galaxiile care i-au căzut victime", a precizat Richard D'Souza.
Perioada de timp în care ar fi avut loc ciocnirea dintre M32p şi Andromeda corespunde cu această ipoteză. În urmă cu câteva luni, o altă echipă de cercetători ajungea la concluzia că Andromeda a trecut probabil printr-o ciocnire cu o galaxie mare care a dus la o intensificare a aprinderii de noi stele, în urmă cu 1,8 până la 3 miliarde de ani.
Noul studiu, ce a fost publicat luni în revista Nature Astronomy, îi va ajuta pe cercetători să analizeze mai uşor fenomenul ciocnirilor galactice. Spre exemplu, până nu demult se credea că în urma unor astfel de ciocniri discurile galaxiilor spirale sunt distruse şi acestea devin galaxii eliptice. Însă Andromeda şi-a păstrat forma spirală chiar şi după această ciocnire titanică.
Însă, oricât de dramatică ar fi fost ciocnirea dintre M32p şi Andromeda, ea păleşte prin comparaţie cu ce ne aşteaptă. Conform astronomilor, peste aproximativ 4 miliarde de ani, Calea Lactee se va ciocni cu Andromeda, o ciocnire a titanilor care va remodela complet structura Grupului galactic Local - dacă va mai trăi cineva pe atunci pentru a fi martor al unui astfel de eveniment cosmic major.
25 iulie 2018 14:37 |